Menu

Despre noi

Declarație de credință

  1. Noi credem că suntem chemați să ajutăm la împlinirea Marii Trimiteri a Domnului nostru Isus Hristos de a „face ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și să-i învățăm să păzească tot ce a poruncit”. Facem aceasta cu bucurie, în unitate cu alți credincioși care-l mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn.

2. Noi credem că Biblia este singurul Cuvânt inspirat și infailibil a lui Dumnezeu și îl urmăm pentru a ne învăța voia Sa și pentru a ne îndruma viețile.

3. Noi credem că este un singur Dumnezeu, etern existent în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și ne străduim să-L iubim cu inima, sufletul, cugetul și puterea noastră.

      4. Noi credem în divinitatea Domnului nostru Isus Hristos, în nașterea Sa fecioară, în viața Sa fără păcat, în miracolele Sale, în moartea Sa vicarială și ispășitoare prin sângele Său vărsat, în învierea Sa trupească, în înălțarea Sa la dreapta Tatălui și în întoarcerea Sa personală în putere și glorie pentru judecată și pentru restaurarea întregii creații a lui Dumnezeu Tatăl nostru.

      5. Noi credem în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt și căutăm în mod activ locuirea Lui pentru a trăi vieți evlavioase de slujire cu credincioșie.

      6. Noi credem că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, ne abținem de la a crea restricții financiare, ecleziastice sau orice altă restricție în ce privește maturitatea, justiția și libertatea creștină.

       7. Noi credem că porunca Domnului nostru este de a dezvolta făcători de ucenici pentru Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, lucrăm non-denominational și evităm activitatea politică.